Istoricul testărilor IQ***
Dorința de a studia și de a măsura inteligența umană este veche de când lumea. Secole la rând, progresul în domeniul investigării inteligenței a fost asigurat de eforturile marilor gânditori – începând cu Platon și Aristotel, continuând apoi peste secole cu Toma d’Aquino, Blaise Pascal, Adam Smith, Immanuel Kant, Charles Darwin etc – de a defini, de a standardiza și formaliza un concept, de a aduce inteligența în rândul caracteristicilor care pot fi investigate metodic.
Odată clarificată definiția parametrului de măsurat, în scenă și-a făcut apariția matematica. Pentru că, oricât de remarcabile fuseseră progresele teoretice, comunitatea științifică tot nu reușise să creeze acel
“inteligențometru”, metoda practică prin care să poată fi măsurata valoarea parametrului în discuție. În ciuda completării și rafinării continue a aspectelor teoretice, partea practică era în suferință. În lipsa unor instrumente adecvate, totul se rezumase la utilizarea intuitivă a observării comportamentale. O metodă empirică, accesibilă doar celor cu experiență de viață și capacitate de întelegere a firii umane.
Așadar, în ajutorul filozofilor și al psihologilor (disciplină care abia se desprindea din filozofie și încerca să-și ceeze propriul drum) au sărit oamenii cifrelor. De ei era nevoie pentru a trata inteligența ca pe un parametru măsurabil.
Savantul britanic Sir Francis Galton a deschis calea în 1874, realizând primul test standardizat de măsurare a inteligenței. Cercetările sale erau bazate pe cunoștințele medicale ale vremii, așa că nobilul erudit a avut ca punct de plecare o sumă de ipoteze pe care azi le-am considera cel puțin extravagante. A presupus de exemplu că inteligența unei persoane este corelată cu rasa, dimensiunea craniului, conformația mușchilor etc. A mai presupus că educația persoanei și ocupația părinților ar fi fost determinante pentru nivelul de inteligență.
Azi putem zâmbi în fața acestor naivități, dar, la timpul său, Galton a fost un practician ambițios și de succes al radiografierii inteligenței umane. Paternitatea psihometriei este disputată de mai mulți savanți, dar aportul lui Galton a fost indiscutabil și hotărâtor: a deschis calea către studiul sistematizat al inteligenței prin realizarea unui instrument de evaluare riguroasă a acesteia.
Trei decenii mai târziu, psihologul francez Alfred Binet, un alt pionier remarcabil în domeniu, elabora și publica primul său test de inteligență bazat pe abilități lingvistice. Alături de conaționalul său, psihologul Theodore Simon, Binet a creat un test pentru identificarea retardului prin compararea vârstei psihologice a subiectului cu vârsta sa mentala. Odată cu utilizarea testului la scara largă în școli și spitale, Binet și-a dat seama că investigarea cantitativă era limitată și că era nevoie de un instrument mai complex, care să realizeze și o cercetare calitativă a inteligenței.
Acest pas a fost făcut câțiva ani mai târziu de psihologul american Lewis Terman, de la Universitatea Stanford. Terman a preluat testul Binet, l-a îmbunătățit și l-a adaptat. I-a atașat deci acea componentă care să sondeze calitativ inteligența, rezultatul fiind celebra scală de inteligență Stanford-Binet.
În aceeași perioadă putem plasa și nașterea termenului IQ (Intelligenzquotient), inventat de psihologul german Wilhelm Stern și folosit în cartea “Metode Psihologice de testare a inteligenței”, publicată în 1912.
Ca multe alte activități de cercetare, studiul inteligenței a luat avânt în momentul în care a fost considerat atractiv de către Armată. Coordonatele temporale ale primului boom în testarea IQ sunt Primul Razboi Mondial și Armata SUA (care dorea să-și optimizeze procesul de recrutare).
Marketingul a făcut al doilea pas important, plasând cercetarea psihologică acolo unde îi era locul, în zona avangardistă a științei. Psihologia a devenit astfel de bon ton în rândul publicului american, iar transformarea disciplinei în vedeta științelor sociale a atras și finanțări serioase, ceea ce a contribuit decisiv la dezvoltare.
Al doilea Război Mondial renaște interesul Armatei SUA pentru testările IQ și îl aduce în prim plan pe David Wechsler, faimosul autor al testelor omonime. Wechsler realizează o completare necesară bateriei de teste Stanford-Binet (concentrată pe abilitățile verbale) și dezvoltă cercetarea intelectului în zona non-verbală. Wechsler este chiar și la ora actuală cea mai populară metodă de testare IQ din Statele Unite.
Epoca postbelică este marcată de contribuția unui alt mare psiholog american: Raymond Cattell, care a rafinat conceptul de inteligență, statutând existența a două forme: inteligența fluidă (abilitatea de a rezolva probleme folosind gândirea) și inteligență cristalizată (abilitatea de a rezolva probleme folosind educația și experiența). În domeniul psihometriei, contribuția lui Cattell a fost de asemenea excepțională: a elaborat primul test IQ „culture-fair”, care a reușit să minimizeze influența bagajului cultural și al cunoștințelor lingvistice în determinarea coeficientului de inteligență.
Cercetările privind determinarea IQ s-au dezvoltat exponențial în ultimele decenii. Vechile teste au fost revizuite și completate, dezvoltate și particularizate pe segmente de vârstă și tipuri de inteligență investigate, iar efectul a fost o adevărată explozie de metode standardizate pentru măsurarea IQ. Testele continuă să servească scopului inițial, diagnosticarea unor probleme mintale, dar societatea a continuat să le găsească nenumărate alte utilizări: consilierea școlară și profesională, recrutarea de personal etc.
Cele mai folosite metode de testare IQ sunt:
Wechsler Adult Intelligence Scale
Wechsler Intelligence Scale for Children
Stanford–Binet Intelligence Scales
Raven’s Progressive Matrices
Cattell Culture Fair III
Reynolds Intellectual Assessment Scales
Woodcock–Johnson III Tests of Cognitive Abilities
Kaufman Adolescent and Adult Intelligence Test
Kaufman Assessment Battery for Children II
Punctul comun al acestora e că măsoară același parametru, inteligența, dar diferențele apar din interpretarea rezultatelor cu scale diferite de măsurare și prin folosirea mai multor sisteme de clasificare a inteligenței. Acesta este motivul pentru care o aceeași persoană obține scoruri IQ diferite în funcție de testul folosit.
Exemplu: inteligența medie definită de mai multe scale de măsurare:
- WISC IV: 90-109
- KABC II: 85-115
- Woodcock–Johnson III: 90-110
Este evident de ce Mensa – The High IQ Society consideră că rezultatul absolut (scorul IQ) este irelevant pentru eligibilitate. Criteriul aplicat de Mensa este rezultatul relativ: încadrarea candidatului în segmentul statistic de 2% cei mai inteligenți oameni.
Mensa nu este singura organizație care grupează oamenii pe criteriul inteligenței.
Triple Nine Society are ca barem de admitere plasarea candidatului în rândul celor mai inteligenți 0,1 % oameni ai Planetei.
Iar Prometheus Society îi grupează pe cei mai inteligenți 0,003% oameni ai Planetei!
*** Acest material nu reprezintă o istorie oficială a testărilor IQ. Subiectul este o abordat și prezentat în stil publicistic și are rolul de a răspunde curiozității cu privire la metodologia de testare folosită de Mensa România